Primul sub linie

Cred ca stim cu totii sentimentul ala. Nu cum e sa fii primul sub linie, ci frica aia. La orice examen important, capacitate, treapta, bac, admitere, fiecare din noi intai se uita pe lista de respinsi. Nu se gaseste acolo, rasufla usurat si trece sa se caute meticulos pe lista cu admisi. Ati observat ca niciodata nu te gasesti pe tine pe lista cu admisi? Niciodata!!! Tot timpul prietenul sau prietena cu care ai venit te gaseste. Asta dupa ce te panichezi putin ca nu te gasesti pe nici o lista, nici admis, nici respins.

Tin minte ca o singura data am fost primul sub linie. Prin clasa a VII-a. Imi placea foarte mult biologia. Inca imi place. Ma rog atunci imi placea si scoala. Acum nu-mi mai place. Si pentru ca imi placea atat de mult biologia, profa m-a trimis la olimpiada. Si m-am dus. Si nu stiu ce s-a intamplat dar am nu am luat mai departe. Eram primul sub linie. La o zecime de linie. Speram din suflet sa coboare cineva linia aia, sau sa-mi dea cineva zecimea aia nenorocita. Atat de aproape si totusi nicaieri. Dezamagirea e mult, mult mai mare decat daca erai 5 locuri mai jos, sau ultimul pe lista. Cel mai dezamagitor e primul sub linie.

Si eu acum acolo sunt, primul sub linie. Deasupra mea, ai tras linie.  Numai ca de data asta nu am fost la olimpiada ci am pierdut pariul cu viata. Nemernic sentiment ma incearca acum. Si ma mai bantuie un sentiment la fel de tampit. L-am mai simtit acum 10 ani. E un gol imens in jur ca atunci cand a plecat ea. Sau a ramas acelasi gol si nu l-am umplut niciodata?

Credeam ca l-am umplut, silly me.