Sa-ntelegem

Asta nu e un blog colectiv….nu suntem un grup de oameni care scrie despre ceva. Nu suntem targetati, nu e un blog de nisa. E un blog personal, in speta blogul MEU personal. Locul unde imi pierd vremea si invatand si mai mult php schimbandu-i theme-ul de fiecare data cand ma plictisesc de cel vechi sau cand zice roxana ca theme-ul e gay. E de altfel locul unde scriu. Pentru ca eu TREBUIE sa scriu. Altfel explodez.

Apoi e blogul lui Vlad, mai mult sau mai putin personal. Stiu ca Vlad a avut un blog unde-si scria perceptia sa despre viata. Stiu cum scrie. Il cunosc real-life si e una dintre persoanele pentru care mi-as da un coi. Si credeti-ma ca nu-s multe. Le pot numara pe degetele de la o mana. Apropo de mana, mai degraba mi-as da o mana pentru cineva decat un testicol, asa ca Vlad e o persoana importanta pentru mine.

Stiu de altfel si ca atat eu cat si Vlad n-am fii in stare sa tinem un blog fiecare pentru el. De fapt am fi, dar ar fi pustiu pentru ca nu suntem consecventi.

Deci, recapitulam, asta nu e un blog unde Vlad si cu mine scriem despre ceva. Nu, e un blog unde eu scriu depre mine si Vlad despre Vlad.

Bun,  in ultimul timp o veverita draguta si-a dat acordul sa-si arunce gandurile pe aici. Ce inseamna asta? Pai in primul rand e o lovitura de imagine venita de la echipa de marketing. Aceea de a “vinde” blogul asta si sexului frumos. Prea mult misoginism a stricat nitel imaginea, iar SmileyGirl este exact ceea ce ne trebuia. E zapacita, scrie alandala si abereaza gratios despre blonde si jeleuri. In plus e o prezenta feminina.

Suntem ca unul din parfumurile alea scumpe barbatesti pe care femeile il adora atat de mult incat nu se multumesc sa-si incante simtul olfactiv cu el doar atunci cand se intalneste cu EL. Isi cumpara parfumul si-l folosesc si ele.

Initial veverita asta mica a fost pusa in postura de arbitru si de a judeca subiectiv o treaba din prisma unei femei. Am cunoscut-o un pic mai bine si-am dat peste o bucata de text scrisa de ea. Mi-a placut stilul. In speta o insiruire de ganduri fara sens si fara a fii integrate intr-o faza, fara predicate, fara timpi. Sunt invidios pentru ca n-am reusit asa ceva pana acum. Si-am vazut-o in 3 ocazii la 3 persoane diferite. Tudor Chirila, la Vlad (Olteanu – apropos mosule, arde-mi un link pe mess catre blogul tau, stiu ca aveai unul dar nu mai stiu linkul) si la Valentina, pe numele ei.

Recapitulam inainte de final ca sa clarificam si mai bine situatia. Noi nu suntem o echipa. Nu exista un noi decat in  contextul de a fi autori pe acelasi blog.  Subiectele abordate sunt strict personale.

Acestea fiind zise, mesajul este pentru cei care doresc sa scrie pe blog. You can’t. E mult mai simplu sa-ti faci un blog personal. Nu vreau sa fac din blogul asta o adunatura de ganduri ale unor persoane ce nu au nicio legatura una cu alta. Asa cum ziceam la inceputul postului, asta e blogul meu in primul rand. Si ceilalti doi autori ma au pe mine in comun.

Si nu vreau sa-l fac vreo retea sociala sau vreun loc unde sa scrie fiecare pentru ca vreau sa-i pastrez doza de personalitate pe care i-am insuflat-o, charm-ul sau atmosfera.

Drew

P.S. Singurele 2 persoane pe care le-as invita sa scrie aici sunt Vlad (Olteanu) si Roxana.