Mi-e dor de vocea ta…

Auzi fosnete in camera. Esti sub plapumica ta preferata, e cald si esti intre somn si realitate. Desi e starea perfecta in care iti place sa zaci, ai un sentiment ciudat in interiorul sufletului ca ceva nu e la locul lui. Deschizi ochii si-l vezi pe tatal tau cotrobaind prin dulap, e cu inca cineva, vorbesc in soapta, amandoi printre suspine. Prinzi din zbor o frantura de fraza: asta, ca asta ii placea ei mult. Sentimentul de anxietate iti creste, golul din stomac e cat Grand Canion si esti din ce in ce mai convins ca ceva e in neregula.

Ridici capul si intrebi: Iar ii e rau lu’ mami? O duceti iar la spital? In clipa aia tatal tau se opreste, aprinde lumina in camera si se aseaza langa tine. Trage adanc aer si-ti spune probabil cel mai greu lucrul pe care l-a spus in viata lui: Bogdan, trebuie sa fii tare, mami tau e moarta. - Peste ani te vei intreba ce s-a intamplat cu el, cum de a ajuns asa, vei realiza intr-o buna zi ca orice om care e obligat sa-i spuna copilului sau de 13 ani ca s-a trezit langa mama lui moarta, nu mai e un om sanatos. – Te ridici in capul oaselor si ramai perplex. Nu esti capabil sa gandesti. Mintea ta e goala. Cauti in suflet si nu gasesti nimic. Nici durere, nici suferinta, NIMIC. E pustiu, ca si cum cineva ti-ar fi aspirat intr-o secunda sentimentele, simtirile, gandurile, TOT. Esti un om gol pe interior. Ramai asa pret de cateva minute, pana cand tatal tau iti zice sa te imbraci, probabil enervat de lipsa vreunei emotii din partea ta.

Intr-un final iti faci curaj si te ridici in picioare. Deschizi usa de la camera ta si te indrepti nesigur spre camera unde cu o seara inainte adormise mama ta inaintea ta. Pe drumul ce ai vrea sa nu se termine iti amintesti cum cu o seara inainte mama ta adormise obosita de la curatenia generala, tu te-ai uitat la televizor in continuare. Cand ti-a venit somn, ai stins televizorul, ai sarutat-o de noapte buna si ai plecat la culcare. Simti si acum respiratia ei calda pe obrazul tau cand ai sarutat-o. Ajungi in pragul camerei si te loveste realitatea drept in moalele capului. O vezi pe mama ta intinsa pe pat, inerta, fara suflare, rece, moarta si pe bunica ta cum o imbraca ca pe o papusa de plastic si imaginea asta te distruge.

Te intorci grabit in camera ta si te asezi din nou pe pat. Din nou perplex, din nou golit de ganduri si sentimente, dar cu imaginea de adineaori bine intiparita in minte. Face it kid, she’s gone. Te imbraci si te pregatesti spiritual pentru ce va urma. Ai deja ceva experienta.

Vor trece ani si viata va merge inainte fara ea. Vei incerca mereu sa inlocuiesti dea lungul vietii. Vei incerca sa umplii golul fie cu prietene fie cu iubite care sa-i semene in vreun fel sau altul. Fie ca vor fi brunete, fie ca vor avea ochii caprui, fie ca vor avea un suflet cald sau ca te vor trata ca pe un copil. Te vei purta cu toate asa cum ai fi vrut sa te comporti cu ea. Le vei cere atentia nedisimulata asa cum ar fi trebuit sa ti-o ofere ea. Te vei purta ca un copil, ba mai mult ca unul rasfatat asa cum te-ai fi purtat cu ea. Te vei supara cand nu vor fi de acord cu tine si te vei astepta sa cedeze ele asa cum ar fi cedat ea pentru ca ea era mama. Si cel mai important, te vei asteptat sa te iubeasca neconditionat si sa iti accepte orice asa cum te-ar fi iubit ea si ti-ar fi acceptat ea orice, pentru ca ea, ea era MAMA.

Vor trece si mai multi ani si incet imaginea ei ti se va sterge din memorie. Nu e mereu in mintea ta, dar e mereu in sufletul tau. Nu te gandesti mereu la ea, dar te gandesti atunci cand trebuie. Uneori iti aminteste ea ca te iubeste si ti se intampla ceva neasteptat de bine. Spui ca orice om, cineva acolo sus ma iubeste, dar tu nu esti orice om, tu stii ca cineva este de fapt EA. Ridici privirea spre cer si-i multumesti cu un zambet. Te rogi la ea sa te indrume in vreun fel pe calea cea buna cand nu stii pe unde s-o apuci.

Si totusi, iti storci memoria pentru a-i mai auzi glasul odata. Si caut, si cauti…sertar cu sertar, neuron cu neuron. Dar nu e acolo. Cauti pana si in casetuta prafuita in care ai o imagine deteriorata de timp cu ea. Dar nu e nici acolo. Iti aduci aminte ca o visezi destul de des, si ca uneori copilul din tine viseaza ca ea s-a intors la tine. Stii chiar si in vis ca nu e posibil asa ceva dar il visezi pana la capat. De fiecare data are alta voce, e calma, e buna, dar stii si ca nu e vocea ei.

Poate intr-o zi o sa o auzi din nou….si pentru asta, pentru asta mergi mai departe.

In memmoriam Gherasim Ioana (10.06.1957 – 01.11.2000)